CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CARDURILE DE SĂNĂTATE EXPIRATE. Decizia de ultimă oră luată de Guvern

Valabilitatea cardurilor de sănătate va fi prelungită cu încă 7 ani, a decis Guvernul României, care a aprobat o Hotărâre în acest sens. Potrivit deciziei Guvernului, din iulie se vor genera și rescrie noi certificate digitale pentru cardurile naționale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014, termenul de valabilitate urmând să fie prelungit cu 7 ani din momentul rescrierii certificatului.

Decizia Guvernului vine în contextul în care anul acesta au expirat sau ar fi urmat să expire circa 4,2 milioane de carduri de sănătate, iar alte aproximativ 10 milioane ar fi expirat în anul 2021.

„Soluția de prelungire a certificatelor inscripționate pe cardurile naționale va face economii substanțiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a declarat Adela Cojan, președintele Casei Naționale pentru Asigurări de Sănătate. 

Potrivit unui comunicat al CNAS, costurile vor fi diminuate substanțial, iar un nou certificat digital va fi emis automat.

“Costurile acestei soluții sunt în valoare de aproximativ 550 mii lei, față de 165,4 milioane lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate. Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătății pentru anii 2020 – 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum și bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuției acestora. Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicației furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat și îl va înlocui fără nicio intervenție a furnizorului”, precizează reprezentanții CNAS.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes