Alergiile au diverse cauze, însă pentru a descoperi aceste probleme medicale este nevoie de analize și investigații amănunțite. În ultimii ani, Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a specializat în diagnosticul și tratamentul alergiilor.
„Vorbim de alergii care se manifestă la nivel cutanat, alergii care se manifestă respirator…Sunt diverse moduri. Alergologia este un domeniu la limită și de aceea colaborăm și cu alte specialități” susține dr. Alexandru Ștefănescu, medic specialist medicină de familie, managerul Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” București, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.
Pentru a beneficia de investigații și tratament în cadrul unității medicale, pacienții respectă același traseul ca în cazul celorlalte spitale de stat.
„Pacientul ajunge către noi cu trimitere către medicul de familie. Ulterior, este importantă abordarea, în zona de alergologie vorbim de abordarea 1:1. Din zona de anamneză poți primi anumite elemente cheie prin care vezi boala„ mai spune dr. Alexandru Ștefănescu, medic specialist medicină de familie, managerul Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” București, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.












