Chirurgia, tot mai puțin căutată de viitorii rezidenți. Medicul Mircea Beuran a explicat, în direct la Medika TV, de ce se întâmplă asta

Dacă în trecut chirurgia era una dintre cele mai căutate specialități medicale în rândul absolvenților de Medicină care se înscriau la rezidențiat, astăzi situația s-a schimbat complet. Chirurgia a devenit una dintre specialitățile medicale pe care tot mai puțini viitori medici rezidenți o aleg.

Invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, moderată de Eugenia Foarfecă, prof. dr. Mircea Beuran, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi români din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, a tras un semnal de alarmă cu privire la motivele pentru care chirurgia nu-i mai atrage pe viitorii medici rezidenți.

„Trebuie să știi să vorbești, să știi să scrii toate fișele, trebuie să participi la actul operator. Ai nevoie de anumită putere fizică și psihică și bineînțeles unii dintre ei vor să acceseze mai multe informații. Uitându-ne de ce nu vin, responsabilitate foarte mare, multă muncă fizică și psihică continuă. Lumea nu realizează în totdeauna efortul pe care îl face un medic. Apoi acest malpraxis în care am ajuns să fim trimiși foarte ușor spre judecată și nu numai a găsi vinovatul, dar faptul că ești tot timpul ești învinuit face să te dezmembrezi de relația cu bolnavul. E mai bine să judece altul. Și atunci această disciplină care era considerată regina rezidențiatului, practic această chirurgie era luată de primii care luau acest concurs, a căzut pe ultimele locuri, iar de foarte multe ori mulți rezidenți părăsesc anul I pregătindu-și să-și dea examenul pentru a doua tură de rezidențiat, pentru a-și lua o altă specializare” a explicat prof. dr. Mircea Beuran.

Mai mult, renumitul chirurg a explicat faptul că tinerii medici caută specialități medicale în care responsabilitatea să nu fie atât de mare precum cea pe care o impune chirurgia, dar și care să le aducă profit. „Din punct de vedere al modului în care se înțelege astăzi chirurgia, mulți tineri se gândesc să-și facă propria investiție, să găsească o nișă unde responsabilitatea este mai mică. Trecerea aceasta către a fi propriul tău conducător, să-ți faci propria investiție, să găsești o nișă unde responsabilitatea poate fi mai mică. În general, la rezidențiat, tinerii caută o specialitate care poate să le deschidă un cabinet, un cabinet în care să poată lucra singuri sau într-un colectiv. Are ritmicitatea lui, profitul lui” a mai spus prof. dr. Mircea Beuran, în direct la Medika TV.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes