COVID-19 îndoliază măreața Bucovina. 22 de decese la Suceava. Carantină totală în oraș și în opt comune

Orașul Suceava și opt comune limitrofe acestuia au intrat în carantină. Este o măsură în premieră adoptată, în România, de la izbucnirea epidemiei COVID-19, reglementată prin Ordonanța militară numărul 6 care stabilește măsurile ce vor fi adoptate în localitățile de carantină și în perimetrul din jurul acestora, considerată zonă de protecție. Iată măsurile!

  • Se instituie carantinarea în Suceava și comunele: Adâncata, Salcia, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei;
  • Se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava;
  • Din zona carantinată e permisă ieșirea și intrarea pentru transportul de mărfuri, pentru persoanele care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice, în domeniul securității naționale, judiciar, servicii de utilitate publică, agricultură, comunicații, transporturi;
  • Ministerul Transporturilor și firmele de transport feroviar persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată;
  • Toate restricțiile stabilite prin precedentele Ordonanțe militare se aplică corespunzător;
  • În zona de protecție, organele vor stabili măsuri specifice de limitare a intrării și ieșirii persoanelor. În zona de protecție e interzisă deplasarea între localitățile din zonă. Autoritățile administrației vor aduce la cunoștința persoanelor de zona de protecție obligațiile;
  • Accesul pe Aeroportul Suceava e permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare sau pentru servicii medicale de urgență. Consiliul Județean Suceava, cu primarii și consiliile locale vor lua măsuri de funcționare a serviciilor de protecție și asistență socială, utilitățile publice și alimente de bază pentru persoanele fără aparținători

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care s-a deplasat zilele trecute la Suceava, a declarat, în această seară, la Antena 3, că  transmiterea comunitară în localitățile carantinate este intensă. ”Infectarea s-a produs masiv printr-o serie de nereguli comune: ale personalului medical și ale managementului… Estimez că sunt cel puțin o mie de asimptomatici în orașul Suceava care umblă liberi și care pot transmite virusul. Cei mai mulți sunt veniți din Italia sau contacți ai acestora. ”

Dimensiunile reale ale situației de la Suceava încep să iasă la iveală, treptat. Sunt 22 de decese, ultimele 13 confirmate în cursul zilei de luni.

Șeful DSU Raed Arafat a anunțat că, luni seara, a fost depășit rpagul de 2000 de îmbolnăviri COVID-19. ”Raportul centrului național de la ora 20:00 ne arată că sunt 2.109 cazuri confirmate în țară. 65 de decese care sunt cauzate de Covid 19. Vreau să subliniez situația deosebită în care se află Suceava. Din cele 2.109 de cazuri, 593 se află în municipiul Suceava.”

O altă ordonanță militară emisă luni seara, cea cu numărul 5, prevede că se prelungește măsura suspendării zborurilor spre și dinspre Spania și Italia pentru încă 14 zile. Sunt exceptate zborurile umanitare, zborurile de stat sau cele medicale. De asemenea, persoanele care părăsesc carantina vor fi obligate să reia carantina, să plătească toate costurile și vor răspunde penal pentru fapta lor.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes