Cu răgușeala la medic. Când trebuie să cerem sfatul specialiștilor VIDEO

Răgușeala este un simptom comun al răcelilor specifice sezonului rece. Sunt însă și cazuri în care ea trebuie investigată de un medic specialist ORL pentru că poate ascunde probleme medicale mult mai serioase.

„Deseori în viroze apare răgușeală pentru că se inflamează tot tracul respirator superior și atunci se inflamează și corzile vocale. Mai apar și secreții care ajung din nas în gât, pacienții își dreg vocea des. De obicei, această răgușeală trece” susține dr. Carmen Davițoiu, medic specialist ORL, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

O investigație mai amănunțită trebuie făcută în momentul în care răgușeala persistă sau reapare.

„Dacă vorbim despre o răgușeală care reapare, fără o cauză anume, o răgușeală care persistă mai mult de o lună trebuie să mergem la medic să evaluăm corzile vocale„ mai spune dr. Carmen Davițoiu, medic specialist ORL, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea