Cum a murit copilaşul de doi ani diagnosticat cu gripă

Moartea suspectă a unui copilaş de doi ani, operat pe creier şi adus în stare gravă într-un spital bucureştean la care s-a confirmat şi virusul gripal redeschide dezbaterea pentru obligativitatea vaccinării antigripale obligatorie pentru copii. Pe acest fond, medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Medicilor de Familie a afirmat în cadrul emisiunii Medika Special că medicii au explicat în nenumărate rânduri necesitatea obligativităţii vaccinării unor copii din grupa de vârstă mică:

“Arătam de fiecare dată am insistat ca minorii din grupa de vârstă 6 luni – 5 ani sunt în acea grupă în care trebuie făcută vaccinarea obligatorie. Vorbim despre o grupă de risc pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit-o ca atare. Tocmai pentru a preveni această situaţie trebuie făcut ceva”, a transmis dr. Gindrovel Dumitra.

Pe de altă parte medicii care l-au îngrijit pe copil au declarat jurnaliştilor că: “Micuţul nu a fost internat pentru diagnosticul de gripă (…) A venit într-o stare destul de gravă cu probleme respiratorii. Respira prin tub şi a fost montat la operaţie. A prezentat complicaţii. În final destul de gripă a ieşit pozitiv. Copilul a murit sâmbătă şi fusese operat pe creier.”

Numărul deceselor la pacienţii români cărora li s-a confirmat şi diagnosticul de gripă a ajuns la 6.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes