De câte minute de mișcare este nevoie pentru o sănătate de fier. Părerea experților

Crezi că a renunța la antrenamentele fizice într-o zi obișnuită reprezintă o soluție oportună? Mai gândește-te o dată înainte de a renunța la mișcare. Doar 11 minute de exerciții fizice intens realizate pe zi sunt suficiente pentru a-ți menține corpul sănătos.

Nu trebuie să mergi la sală pentru a face mișcare. Poți să te plimbi, să dansezi, să faci jogging sau să înoți. Totul într-un timp foarte scurt, de doar 11 minute.

Un nivel intens de activități fizice poate preveni bolile cronice precum afecțiunile cardiovasculare sau diabetul. Pentru a demonstra asta, oamenii de știință din cadrul Universității Cambridge au realizat 196 de studii, pe parcursul a 10 ani, în care au fost incluși peste 30 de milioane de adulți.

Studiul s-a concentrat în mare parte pe acei participanți care au efectuat exerciții fizice timp de aproximativ 22 de minute în fiecare zi, timp de-o săptămână. Comparativ cu participanții care nu au făcut mișcare, cei care s-au implicat în activitățile fizice au avut cu 31% mai puține șanse de a dezvolta o boală cardiovasculară și cu 15% mai puține șanse de a dezvolta cancer.

„Dacă o persoană consideră că poate aloca 150 de minute pe săptămână pentru mișcare, atunci totul este bine” a precizat autorul studiului dr. Soren Brage, cercetător în cadrul Universității Cambridge.

Autorii nu au oferit detalii despre tipurile specifice de activitate fizică pe care le-au făcut participanții în timpul studiului sau pe cele pe care le-ar recomanda. Ceea ce se știe cu certitudine este faptul că, într-adevăr, mișcarea este bună pentru organism.

„Există multe mecanisme potențiale, inclusiv îmbunătățirea și menținerea compoziției corporale, rezistența la insulină și funcția fizică, din cauza unei game largi de influențe favorabile ale activității aerobe”, a spus Haruki Momma, profesor asociat de medicină și știință în sport și exerciții fizice la Universitatea Tohoku, din Japonia.

SURSA:

 

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes