De la pământ la cer pentru viețile copiilor. Cum ajută Asociația „Blondie” micuții cu probleme care au nevoie de tratament în străinătate 

Asociația „Blondie” este una dintre puținele fundații din România care susține efectuarea tratamentelor copiilor cu grave probleme medicale, în străinătate. Transportul către viață se face doar cu avionul, iar această misiune este, de cele mai multe ori, costisitoare. 

Fondatoarea Asociației „Blondie”, Adelina Toncean, a vorbit în direct la Medika TV, despre această misiune. „”Începând din vara asta, când e greu să apelezi la companii, cam de pe la începutul verii am ţinut-o efectiv cu banii pe care îi strângem din comunitate şi nu ştiu dacă cineva mai crede că 50 de lei, 10 lei sunt puţini, ei bine, nu sunt puţini. Noi efectiv în fiecare săptămână ajungem să zburăm de 2-3 ori când un zbor este de peste 30.000 de euro şi pentru mâine cred că ne mai trebuie în jur de 30.000 de lei (…) Datorită comunităţii, e o sumă pe care ne-am obişnuit să o strângem uşor, mai ales că este o zi întreagă la dispoziţie. Este mereu aşa, niciodată nu e timp, nu poţi să amâni nimic, nimeni dintre cei bolnavi nu au timp să aştepte până când ne este nouă uşor, până când trece vara, pandemia, sărbătorile. Ei zboară sau mor. Noi preferăm să zboare”, a declarat Adelina Toncean.

Din România, datorită asociației fondată de Alina Toncean, au ajuns la spitalele din Europa peste 500 de copii. „Undeva pe la 100 şi ceva am decis să nu mai numărăm, ni s-a părut că nu e frumos să numeri copii. Oricum, au fost peste 500 de copii care au zburat cu noi, dar cred că mai important decât numărul ăsta e că sunt toţi. Toţi care vreodată ne-au cerut ajutorul, mai întâi spunem da şi vedem apoi cum o facem, dar niciodată nu am refuzat pe nimeni şi cred că asta e normalitatea, când cineva are nevoie să ajungă la spital, până la urmă asta este ce facem, facem drumul până la spital, să poată să ajungă în siguranţă şi aşa cum e normal”, a spus Adelina. 

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes