Diferența dintre inseminarea artificială și fertilizarea in vitro. Ambele proceduri te ajută să devii mamă, însă se efectuează diferit

Cuplurile infertile apelează de cele mai multe ori la tehnicile medicale pentru a deveni părinți. Cele mai cunoscute sunt inseminarea artificială și fertilizarea in vitro. Între cele două tehnici există diferențe semnificative. Inseminarea artificială presupune o serie de metode medicale prin care celulele reproducătoare ale femeii și ale bărbatului sunt stimulate să creeze un embrion.

Procesul este unul natural și se întâmplă în corpul femeii. „Inseminarea se recomandă doamnelor cu ambele trompe bune, cu o rezervă ovariană suficientă și când spermograma este afectată doar ca motilitate. Adică, atunci când spermatozoizii sunt mai lenți. La o inseminarea se fertilizează ovulul în corpul femeii, în trompa uterină. Practic ajutăm spermatozoidul să ajungă la ovul” a explicat, la „Doctor Medika”, dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie.

În schimb, fertilizarea in vitro presupune crearea embrionului uman în afara corpului femeii, printr-o metodă artificială. Ulterior, embrionul este atașat de uterul femeii, unde se dezvoltă fătul. „În cazul fertilizării in vitro, noi formăm embrionii. Luăm un ovocit de la femeie, prin aspirație, și se fac embrionii. În ziua a 5-a de la fertilizare se transferă în uter embrionul. Și astfel se dezvoltă bebelușul” a mai spus dr. Ruxandra Dumitrescu.

 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes