„Doctorul inimilor”, Dragoș Vinereanu, în direct la Medika TV: „Jumătate din populația României de peste 50 de ani este hipertensivă”

Bolile cardio-vasculare sunt tot mai prezente în viețile noastre. Netratate corespunzător, ele generează un grad ridicat de mortalitate, la fel precum afecțiunile oncologice. Tocmai de aceea, medicii atrag atenția pacienților să ceară ajutorul pentru a-și proteja inimile.

Supranumit „Doctorul inimilor”, medicul cardiolog Dragoș Vinereanu, din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, a fost prezent în studioul emisiunii „Sistemul Medikal” și a discutat cu Eugenia Foarfecă, gazda emisiunii, despre gradul ridicat de mortalitate pe care îl provoacă bolile de inimă, în rândul populației din România. „Bolile cardio-vasculare reprezintă prima cauză de mortalitate şi nu numai că e prima cauză de mortalitate, ci două treimi dintre oamenii care mor în România mor din cauza bolilor cardio-vasculare. Doar 20% mor din cauza cancerului. Cancerul e o mare problemă, e drept, dar bolile cardio-vasculare omoară mult mai mult decât cancerul la ora actuală. Dacă este să ne uităm şi să comparăm cu Uniunea Europeană, la noi mor mult mai mulţi din cauza bolilor cardio-vasculare decât în Uniunea Europeană”, a declarat, în direct la Medika TV, dr. Dragoș Vinereanu.

Cel mai mare risc care determină apariția bolilor cardio-vasculare, în rândul românilor, este hipertensiunea arterială. Datele statistice prezentate în studioul Medika TV de către dr. Dragoș Vinereanu arată că jumătate dintre românii de peste 50 de ani suferă de hipertensiune arterială. „Jumătate din populaţia peste 50 de ani e hipertensivă. Foarte mulţi nu ştiu că sunt hipertensivi, fiindcă hipertensiunea e ucigaşul tăcut. Colesterolul: ştim, colesterol bun, colesterol rău. Colesterolul rău se numeşte LDL-colesterol. LDL-colesterolul, în ţările mediteraneene, spre exemplu, cu un anumit tip de dietă, în medie e undeva sub 100. În România e 150. 150 e imens LDL-colesterolul, de la 180 deja ne gândim că are o boală cu care s-a născut care îi creşte LDL-colesterolul” a precizat dr. Dragoș Vinereanu.

În momentul de față, România lucrează pentru înființarea unor centre regionale al căror scop este prevenția în cazul bolilor de inimă.

Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes