Dr. Letiția Coriu, membru al Comisiei de Disciplină din cadrul CMR, la Medika TV: „Suntem omorâți la televiziune. În pandemie eram eroi…!”

Desele scandaluri în care au fost implicați medici se răsfrâng și asupra specialiștilor care își fac meseria cu dăruire și pasiune. Invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, difuzată la Medika TV, dr Letiția Coriu, membră a Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, consideră că această atitudine a societății nu ar trebui să existe. 

În interviul acordat în direct Eugeniei Foarfecă, gazda emisiunii „Sistemul Medikal”, dr. Letiția Coriu, a criticat modul în care indignarea societății cu privire la neregulile care privesc anumiți medici se răsfrâng asupra întregului sistem medical. „Cumva, suntem omorâţi la televiziune, suntem desfiinţaţi complet. Când apare un medic care greşeşte, în acel moment apar mii, sute de mii de comentarii, că suntem criminali. Eram eroi în pandemie, acuma suntem… Aşa ştie poporul acesta să-şi aprecieze medicii. (…) Faptul că s-a spus că solidarizarea cu medicul şpăgar înseamnă alterare de conştiinţe (…) Nu înţelegem cum pot fi acuzaţi medicii din start, ca şi cum am fi pleava societăţii. Nu suntem!” a precizat dr. Letiția Coriu, în direct, la Medika TV. 

Mai mult decât atât, în ceea ce privește „plățile informale” acordate medicilor, dr. Letiția Coriu a explicat faptul că 65% din locuitorii din Occident consideră că „plata informală este răspândită” în țările lor. Medicul s-a arătat însă împotriva acestui mecanism, dar și a condiționării actului medical. 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes