Durata de viață a protezei de șold și momentul în care trebuie înlocuită

Protezarea șoldului reprezintă cea mai eficientă intervenție în cazul bolilor care afectează articulațiile din această regiune a corpului. Fiind un instrument mecanic, durata de viață a implantului de șold nu este foarte mare, în timp, fiind necesară înlocuirea sa. În cadrul Spitalului Regina Maria Brașov, medicii urmăresc în permanență evoluția stării de sănătate a pacienților și vor găsi mereu soluțiile terapeutice oportune acestora.

„Se consideră că durata de viață a unei proteze ar trebui să fie de 15 ani. Există situații în care o proteză funcționează bine și după 20 sau 25 de ani de la momentul în care a fost montată. De asemenea, unele proteze devin nefuncționale după 10 ani de la intervenție. Când durerea reparare și pacientul resimte disconfortul de dinainte de operație, proteza trebuie înlocuită” a declarat la Medika TV, dr. George Ovidiu Muntean, medic primar ortopedie și traumatologie, Doctor în Științe Medicale, coordonatorul Departamentului Chirurgie, al Spitalului Regina Maria Brașov.

Necesitatea înlocuirii protezei de șold după o perioadă apare mai ales în cazul pacienților mai tineri.

„Paradoxul apare atunci când vârsta pacientului care primește proteza este mai mică. De ce? Pentru că persistența protezei este mai mică. Vă dați seama că necesitatea de mișcare a unui pacient de 45 de ani este mult mai mare decât cea a unei persoane mai în vârstă” a mai spus dr. George Ovidiu Muntean.

Montarea implantului de șold implică și un altfel de stil de viață, fără un efort fizic intens, în caz contrar necesitatea înlocuirii acestuia crește.

„Odată montată proteza, o viață cumpătată este de dorit. Dacă n-ai mutat munții înainte de a-ți monta proteza lasă-i acolo și bucură-te de ei. Trebuie evitate traumatismele, pentru că și ele pot să scadă viața protezei” a explicat dr. George Ovidiu Muntean.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes