Durerea „închipuită” nu este mit. Medic: Este o afecțiune serioasă !

Multe persoane acuză dureri cronice la nivelul întregului corp. În urma examenelor medicale, se constată că respectivele dureri nu au o cauză precisă, dar ele încă persistă. Considerate dureri „închipuite”, acest tip de dureri sunt însă simptomul unei afecțiuni serioase, provocată de o serie de dereglări la nivel cerebral și neurologic.

Durerea „închipuită” a fost intens studiată, iar patologia care o provoacă se numește fibromialgie.

„Durerea disfuncțională care nu are o leziune aparentă, nici nervii care percep durerea nu sunt afectați. Există un diagnostic de excludere care se numește fibromialgie. În acest caz se resimte durerea în tot corpul.  Fibromialgia este o problemă de sănătate serioasă. Ea apare din cauza unor defecțiuni, să le numesc așa, ale sistemului de transmitere al durerii, până sus la creier, și ale sistemul de inhibiție al durerii. Și iată că pacientele au aceste probleme de sănătate. De cele mai multe ori, aceste probleme sunt moștenite genetice” a explicat la Medika TV, dr. Maria Marcvart, medic primar medicină internă.

Fibromialgia este o afecțiune des întâlnită în rândul femeilor adulte, de peste 40 de ani și este însoțită și de alte simptome.

„De cele mai multe ori acest diagnostic este pus femeilor peste 40 de ani. De asemenea, pe lângă durere, apar și tulburările de somn. În mod sigur are și o componentă anxioasă, iar viața pacientelor este un chin. Pacienta face nenumărate controale medicale, ajunge chiar și la Psihiatrie. Până nu demult această problemă se numea isterie” a mai spus dr. Maria Marcvart.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes