Menopauza este o perioadă delicată din viața oricărei femei, din cauza transformărilor prin care organismul lor trece. Modificările hormonale pot fi ținute sub control atât cu ajutorul plantelor, cât și cu ajutorul terapiei de substituție hormonală.
„Pentru că înainte de a avea medicamente Dumnezeu ne-a dat plantele care sunt benefice. Există yoga, metode de relaxare sau meditații. Există o multitudine de soluții” susține dr. Mădălina Nicolescu, medic de familie, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Totodată, medicii recomandă ca alternativă și terapia hormonală de substituție. Medicul Mădălina Nicolescu a împărtășit telespectatoarelor experiența personală cu aceste medicamente.
„Eu am ales să folosesc terapia de substituție hormonală pentru că am vrut să experimentez. Am testat produsele pe bază de gel. Sunt foarte benefice și le recomand” mai spune dr. Mădălina Nicolescu, medic de familie, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.












