Elevii și profesorii din București învață cum să acord primul ajutor. Programul cursurilor

În baza unui protocol de colaborare încheiat între Ministerul Educației, Asociația Română de Cardiologie și UMF „Carol Davila” din București, a fost lansat un program prin intermediul căruia elevii și profesorii din învățământul preuniversitar, din Capitală, vor primi cursuri de prim ajutor. 

Programul se numește „Educație Privind Tehnicile de Resuscitare de Bază” și a fost lansat vineri, 29 septembrie, cu ocazia Zilei mondiale a inimii. „Cu ocazia Zilei mondiale a inimii, 29 septembrie, Ministerul Educaţiei, Asociaţia Societatea Română de Cardiologie şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti anunţă lansarea programului de Educaţie privind Tehnicile de Resuscitare de Bază (Basic Life Support/BLS) în unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti” a transmis Ministerul Educației 

Scopul acestui program ester de a-i învăța pe elevii din ciclul gimnazial și penei din ciclul liceal, dar și pe profesorii acestora, tehnicile de resuscitare de vază, pentru a putea acorda primul ajutor în cazul unui stop cardiac. Astfel, elevii vor fi mult mai implicați în ceea ce privește salvarea vieților atunci când este necesar. 

Cursurile se vor desfășura pe parcursul weekend-urilor și vor cuprinde atât o parte teoretică, dar și una practică, manevrele practice desfășurându-se pe simulatoare de resuscitare. 

Categorii: Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum trebuie folosite corect uleiurile esențiale VIDEO

Produsele naturiste pot avea beneficii reale pentru sănătatea organismului. În această categorie de produse farmaceutice intră și uleiurile esențiale. Pentru a observa efectele lor, este însă nevoie să fim atenți…

Semne și simptome ale îmbolnăvirii rinichilor VIDEO

Edemele și hematuria, atunci când apar simultan, pot reprezenta un semnal de alarmă pentru o boală renală la nivelul glomerulilor, avertizează specialiștii. Medicii atrag atenția că această combinație de simptome…