Evaluarea medicală a pacientelor care suferă de incontinență urinară VIDEO

Incontinența urinară, în cazul femeilor, poate avea cauze diverse. Pentru medici este însă important să știe și impactul asupra activităților zilnice ale pacientelor al acestei probleme medicale.

Specialiștii explică faptul că, în evaluarea medicală, este important modul în care femeile care ajung în cabinet se raportează la apariția incontinenței urinare.

„În primul rând, odată ce pacienta ajunge în cabinet, ne interesează să știm dacă pierderile de urină sunt recente sau durează de mai mult timp. Asta ne va orienta diagnosticul și atitudinea terapeutică. Foarte important de știut este și dacă pacienta este deranjată de aceste pierderi de urină. Într-adevăr, deși pare o discrepanță, dacă am o activitate sedentară sau nu mă mobilizez, s-ar putea să nu fiu deranjată de pierderile de urină atâta timp cât sunt în confortul casei mele. Dacă sunt o persoană activă, chiar și o picătură de urină deranjează. Eu mă bazez foarte mult pe chestionare. Sunt niște chestionare internaționale în ceea ce privește incontinența urinară, care ne dau informații atât despre stilul de viață al pacientei, cât și despre cât de deranjată este de această situație”, susține dr. Manuela Olaru, medic primar urologie, cu expertiză în uro-ginecologie și urologie la Spitalul Memorial Băneasa, invitată în cadrul emisiunii „De vorbă cu medicul”, prezentată de Consuela Bălașa.

Pe lângă anamneză, medicul va evalua pacientele care acuză apariția incontinenței urinare și din perspectiva altor boli cronice. Afecțiuni precum diabetul sau cele neurologice pot determina apariția acestei probleme.

„În afară de anamneză, ne interesează foarte mult să includem și celelalte probleme de sănătate pe care le are pacienta. Sunt anumite afecțiuni, precum diabetul sau bolile neurologice, care pot determina, la un moment dat, incontinența urinară”, mai spune dr. Manuela Olaru, medic primar urologie, cu expertiză în uro-ginecologie și urologie la Spitalul Memorial Băneasa, invitată în cadrul emisiunii „De vorbă cu medicul”, prezentată de Consuela Bălașa.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea