EVOLUȚIA CORONAVIRUSULUI DIN ROMÂNIA ÎNGRIJOREAZĂ OMS. Ce spun oficialii din sănătate

Evoluția epidemiologică din țara noastră este privită cu îngrijorare de Organizația Mondială a Sănătății. Potrivit Reuters, centrul pandemiei se află pe continentul american, dar evoluții îngrijorătoare sunt în Africa și în Balcani. Oficialii OMS au îndemnat la vigilență sporită.

Continentul american constituie epicentrul pandemiei, însă răspândirea virsului începe să se accelereze în Africa. Pandemia este sub control în Europa Occidentală, însă continuăm să observăm tendinţe îngrijorătoare în sudul Europei şi în Balcani. Aşadar, continentul european nu a scăpat. Trebuie să dăm dovadă de vigilenţă sporită”,  a declarat directorul executiv al OMS însărcinat cu gestionarea situaţiilor de urgenţă sanitară, Mike Ryan, citat de Reuters.

Și președintele Klaus Iohannis s-a arătat îngrijorat de situația din țara noastră, în condițiile în care ieri s-au înregistrat, pentru prima oară, peste 1000 de noi cazuri de infectare. El a făcut apel la populație pentru respectarea măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii virusului.

Vestea proastă de astăzi este că suntem în prima zi în care avem peste 1.000 de persoane detectate cu coronavirusul nou. Este foarte trist, dar tristeţea nu rezolvă problema. Problema putem s-o rezolvăm împreună, respectând măsurile de distanţare, respectând măsurile de igienă, purtând mască. Depinde de fiecare dintre noi şi de noi toţi împreună să îngrădim răspândirea acestei epidemii. Acum, Guvernul are la dispoziţie noul instrument, noua lege care reglementează izolarea, carantinarea, dar nicio lege nu opreşte un virus. Aici e nevoie de contribuţia noastră, a tuturor”, a spus președintele Iohannis.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes