EXCLUSIV LA MEDIKA TV: Gândurile de reformă ale ministrului Sorin Cîmpeanu: „Schimbarea din pix a directorilor de școală va înceta!” (video)

Modul în care se realizează managementul unităților de învățământ și al inspectoratelor școlare trebuie schimbat, consideră Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Aceasta susține că în perioada următoare s-ar putea desfășura concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli sau șefi ai inspectoratelor școlare.

Invitat în platoul „Medika Special” de la Medika TV, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre planurile pe care le are Ministerul Educației din punct de vedere al managementului școlar: „Aș vrea ca anul acesta să fie concurs pentru directori, după ce vor fi cu inspectorii generali, asta la nivel organizatoric. Să fie definit foarte bine managementul de sistem. Relația dintre Ministerul Educației, inspectoratele școlare județene și autoritățile locale nu este definită.”, a spus ministrul Educației.

Totodată, Sorin Cîmpeanu a atras atenția că managementul școlar are nevoie de o schimbare de perspectivă: „Partea de descentralizare începe prin profesionalizarea managementului unităților școlare. Directorii de școli trebuie să fie managerii, acum nu sunt manageri. Acum pot fi directori educaționali, dublați de un director adjunct care să aibă abilități manageriale, care să cunoască legislația în educație foarte bine, să cunoască legislația economică foarte bine. Am 4500 de directori și directori adjuncți numiți în data de 9 ianuarie din pixul inspectorilor generali, conform legii. Nu-i corect!”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, la Medika TV.

Mai mult, acesta a făcut referire și la faptul că, de cele mai multe ori, școlile se află la mijloc în privința deciziilor între inspectoratul școlar și autoritatea locală care finanțează activitatea. „Școlile ezită între administrația locală ca șefi și Inspectoratul Școlar ca șef. Profesorii se concentrează pe raportări către autoritatea locală și Ministerul Educației, din care le iese o gradație de merit, o promovare. Consumă mult timp, în detrimentul timpului acordat elevilor”, a explicat Sorin Câmpeanu, la Medika TV.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes