Exerciții de respirație. Cum să te recuperezi după COVID și să-ți recapeți capacitatea pulmonară (VIDEO)

Aparatul respirator este cel mai expus în cazul infecției cu noul coronavirus, iar mulți dintre bolnavii COVID-19, în principal din rândul celor care manifestă forme de la cele medii spre cele severe de boală, rămân cu sechele pulmonare.

În foarte multe cazuri, vindecarea de COVID-19 nu vine odată cu testul negativ, pentru că pacienții au nevoie de recuperare pentru redobândirea sănătății plămânilor. Indiferent că au avut sau nu nevoie de susținere respiratorii, bolnavii acuză, post-infecție, scăderea capacității respiratorii, dificultăți de adaptare la mediu, oboseală intensă la efort fizic și o serie de alte dificultăți care implică oboseala.

Tocmai de aceea, în unele unități medicale, pacienții COVID au parte de ajutorul unor fizioterapeuți, care îi îndrumă să facă exerciții de respirație și chiar exerciții fizice, atât în timpul bolii, cât și post-COVID.

Lucia Marinescu, fizioterapeut ATI la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, a fost invitata Danei Chera în emisiunea Medika Special de la Medika TV. Aceasta a explicat cum trebuie să respirăm corect, dar mai ales cum trebuie să respire bolnavii COVID-19, atât în starea acută a bolii, cât și după negativare, pentru a-și recupera capacitatea pulmonară.

Cele mai multe exerciții de respirație sunt simple, dar sunt și unele mai complexe, care necesită o stare fizică bună.

Iată, mai jos, câteva din tehnicile de respirație, explicate de specialistul de la Institutul Marius Nasta.

Din păcate, numărul fizioterapeuților care să îi ajute pe bolnavii COVID-19 este extrem de redus în țara noastră. Medicul Andreea Moldovan, fost director medical al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, actualmente secretar de stat în Ministerul Sănătății, a explicat că este nevoie de ajutorul unor fizioterapeuți în cele mai multe cazuri care implică recuperarea post-COVID.

Din păcate nu s-a conștientizat înaintea pandemiei importanța specializării colegilor înm astfel de domeniu. Dar este esențial să se facă această recuperare, pentru că ajută foarte mult la apariția complicațiilor pulmonare. Mulți dintre cei care lucrăm în spitale nu avem, din păcate, ajutorul fizioterapeuților și ar trebui ca cei care se ocupă de pacienți să aibă măcar niște cursuri de bază”,  a explicat dr. Andreea Moldovan la Medika TV.  

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes