EXPERIMENT. Este posibilă reluarea concertelor în pandemie? De unde vine răspunsul

În Germania Universitatea din Halle a dat startul unui experiment la finalul căruia se va ști dacă este posibilă autorizarea unor evenimente cu public numeros așa cum sunt concertele, în contextul creat de pandemie.

Experimentul se desfășoară într-o sală de concerte din Leipzig, cu participarea unui artist pop celebru în Germania, Tim Bendzko. Voluntarii, estimați la circa 4000, aleși din rândul persoanelor tinere și sănătoase vor participa la cele trei concerte de zi, cu diferite configuraţii, astfel încât specialiștii să vadă care ar fi varianta cea mai bună. Participanțilro li se va lua temperature, la intrare. Vor purta măști FFP2 şi un dispozitiv de monitorizae a mișcării și contactelor din timpul concertului. Pentru a vedea care sunt suprafețele pe care participanții le ating cel mai des cu mâinile, organizatorii vor folosi dezinfectante fluorescente care vor păstra urmele atingerilor. Experimental va urmări inclusiv circulația aerosolilor expirați de participanți.

Cercetătorii de la Universitatea din Halle urmăresc să stabilească un model matematic pentru a evalua riscurile de propagare într-o sală mare de concerte.

În Germania, un al doilea val al pandemiei este pe cale să apară, în condițiile creșterii numărului de infecții, creștere constantă de câteva săptămâni.

Concertele la care participă un număr mare de spectatori prezintă riscuri crescute. Oamenii din mulțime se mișcă, au contacte numeroase, iar controlul asupra măsurilor de prevenire a transmiterii virusului este foarte greu de obținut.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes