Factori de risc mai puțin cunoscuți care pot provoca diabetul. Medic: În astfel de cazuri putem ține boala sub control

Se știe că alimentația și stilul de viață sunt principalii factori de risc ai diabetului. În realitate, boala poate fi declanșată și din alte cauze, mai puțin cunoscute, dar studiate de medici.

„Factorii de risc care pot declanșa boala rapid, fără predispoziție, ar fi factorii virali. Se știe că și în tipul I, acela insulino-dependent, cât și în tipul II de diabet virusul SARS-Cov-2 a jucat un rol important în declanșarea bolii. În astfel de cazuri tot ce putem face este să oferim medicația specifică și să ținem boala sub control” a declarat la Medika TV, dr. Simona Carniciu, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Doctor în Științe Medicale.

De asemenea, un alt factor mai puțin cunoscut care provoacă diabetul este „inflamația silențioasă”.

„În peste în 90% din cazuri boala este declanșată de un cumul de factori. Se pare că această microbiotă alterată creează fisuri fine în peretele intestinal și apare intestinul permeabil. Această permeabilitate, scăpările acestea de diverse substanțe, declanșează ceea ce cercetătorii denumesc „inflamația silențioasă”. Ea este asociată cu multe patologii cronice, printre care și diabetul zaharat, cancer sau Alzheimer” a mai spus dr. Simona Carniciu.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes