Fertilizarea in vitro, șansa femeilor cu endometrioză de a deveni mame

Infertilitatea este principala complicație medicală pe care endometrioza o provoacă. Din fericire, chiar și femeile diagnosticate cu această afecțiune pot deveni mame. Specialiștii le recomandă utilizarea fertilizării in vitro. Iar ratele de succes ale acestei proceduri sunt ridicate.

„De regulă am face procedura de fertilizare in vitro se aplică în cazul cuplurilor care nu reușesc, timp de 1 an de zile, să aibă un copil, în cazul în care femeia are sub 35 de ani și după 6 luni, dacă partenera are peste 35 de ani” susține dr. Lucia Luchian, medic primar obstetrică ginecologie, Doctor în Medicină, supraspecializare în FIV și reproducere umană asistată, în cadrul Centrului de FIV și Fertilitate Columna, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

În cazul pacientelor diagnosticate cu endometrioză, medicii specialiști le recomandă să apeleze la acest tip de procedură pentru a deveni mame.

„Pacientele cu endometrioză au din start indicația unei proceduri de fertilizare in vitro, mai ales dacă sunt în stadiile 3 sau 4 de boală. Ele oricum încearcă și acasă, dar din cauza durerilor cronice, actul sexual nu poate fi îndeplinit. Tratamentul în cadrul unei proceduri se face cu hormoni injectabili” mai spune dr. Lucia Luchian.

În unele cazuri, din cauza bolii, calitatea ovocitelor poate fi afectată. Totuși, în aceste situații, pentru obținerea unei sarcini se apelează la ovocitele păstrate în băncile de ovocite.

„Dacă sunt astfel de probleme de calitate a ovocitelor, pacientele fac mai multe proceduri FIV, iar dacă nu obțin sarcina dorită se recurge la ovocite donate de la altă persoană. Există bănci de ovocite, ele se comandă, sunt de la donatoare anonime și se poate realiza astfel procedura cu ovocite donate” mai spune dr. Lucia Luchian, medic primar obstetrică ginecologie, Doctor în Medicină, supraspecializare în FIV și reproducere umană asistată, în cadrul Centrului de FIV și Fertilitate Columna, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes