Medicii Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din București au reușit să salveze viața unei fetițe de 4 ani, care avea nevoie de un transplant hepatic, printr-o intervenție chirurgicală în urma căreia mama copilei a donat o parte din ficatul său.
Anunțul cu privire la această intervenție a fost făcut public pe pagina de Facebook a Agenției Naționale de Transplant.
„Transplant hepatic pediatric la un copil de 4 ani la Spitalul Grigore Alexandrescu. Este vorba despre o fetiță care a primit o parte din ficatul mamei. Transplantul înseamnă viață!” au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Mesaje cu privire la aceeași operație a transmis și prof. dr. Vlad Brașoveanu, unul dintre medicii care a făcut parte din echipa care a realizat intervenția.
„O fetiță de 4 ani a primit o nouă șansă la viață prin transplant hepatic de la donator viu…mama ei. Intervenția a fost realizată cu succes împreună cu echipa e la Spitalul Grigore Alexandrescu. DA pentru viață!” a comentat prof. dr. Vlad Brașoveanu.