Alertă sanitară la Alba Iulia, din cauza unui focar de hepatită, izbucnit într-un bloc de locuințe sociale din oraș.
Opt persoane sunt diagnosticate cu hepatită virală A, printre care se numără și copii.
„Focarul este declarat de la trei cazuri. Am făcut anchetă epidemiologică deja şi am identificat şapte contacţi, care, mâine, (vineri – n.r.) urmează să fie vaccinaţi. Ei se vor autoizola”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, pentru ziarulunirea.ro.
Şapte dintre pacienţii diagnosticaţi cu hepatită A în comunitatea de romi sunt copii. Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică Alba arată că, dintre aceştia, doi au mai puţin de patru ani, alţi doi au între cinci şi opt ani şi trei copii au vârste de până la 14 ani.
“DSP Alba va pune la dispoziţia medicului de familie necesarul de doze de vaccin în eventualitatea în care se vor depista alţi contacţi în cadrul anchetei epidemiologice”, a declarat directorul instituţiei, Alexandru Sinea.












