Focar extins la școala din București unde s-a identificat noua tulpină a coronavirusului

După ce săptămâna trecută autoritățile au transmis că 9 din cei 10 contacți ai unei îngrijitoare de la o școală din Capitală, infectată cu tulpina britanică a noului coronavirus, au fost confirmați pozitiv pentru SARS-CoV2, apar noi cazuri în același loc. Este vorba despre încă 7 persoane care au fost testate pozitiv, iar în cazul a 4 dintre ele probele au fost trimise la laborator pentru secvențierea virusului, astfel încât să se poată stabili dacă e sau nu vorba de noua tulpină.

Pe de altă parte, un nou caz de infectare cu tulpina identificată pentru prima oară în Marea Britanie a fost confirmat la Suceava. Secvențierea virusului a fost făcută la Universitatea Suceava, iar Institutul Matei Balș a confirmat ulterior că este vorba despre tulpina britanică. Pacientul este un bărbat de 39 de ani, care, spre deosebire de celelalte persoane identificate cu noua tulpină, care nu călătoriseră în străinătate, a venit în țară din Marea Britanie la începutul acestei luni. El a manifestat primele simptome și a fost testat pozitiv în primele zile ale lunii ianuarie. A fost externat săptămâna trecută, revenind la spital pentru a doua oară, la două zile după externare.

În cazul bărbatului de la Suceava, ancheta epidemiologică a stabilit un număr de 4 contacți, care se află în carantină.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes