Pacienții care au nevoie de lucrări dentare complexe se gândesc tot timpul la estetică. Specialiștii care creează protezele dentare spun însă că, în primul rând, funcționalitatea lor trebuie să conteze.
„Noi trebuie să ne uităm și la funcționalitatea lucrării. Trebuie concepută pe termen lung și foarte lung. Nu ne uităm strict la estetic, trebuie să ne uităm cum sunt reluate forțele masticatorii ale pacientului, cum sunt distribuite pe coloane și cum se duc mai departe pe bont” susține Valentin Stan, tehnician dentar, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
Din perspectivă estetică, lucrările dentare trebuie să arate frumos pentru a da pacienților încrederea în sine.
„Suntem atenți și la partea estetică pentru că trebuie să redăm pacientului încrederea în sine și plăcerea de a zâmbi încât să se vadă dantura” mai spune Valentin Stan, tehnician dentar, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.












