Gamblingul și dependențele asociate. Ce spun specialiștii? VIDEO

Specialiștii care sprijină persoanele care au dezvoltat comportament adictiv, susțin că aceste dependențe pot fi asociate. Gamblingul, de exemplu, poate fi asociat și dependențelor legate de consumul de alcool.

Gamblingul și dependențele asociate

Nu de puține ori gamblingul, sau dependența de jocuri de noroc, este asociat și cu alte tipuri de adicții.

„Foarte multe cazuri vin pentru jocurile de noroc, dar în terapie se descoperă că există că există și alte dependențe asociate” susține Oana Crăciun, director de comunicare Asociația „Aliat pentru Sănătate Mintală”, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.

Gamblingul, o adicție care nu iartă pe nimeni

Dependența de jocuri de noroc poate fi dezvoltată de orice persoană. Fie că vorbim despre persoane cu bani sau cu venituri modeste, această dependență nu face diferențe între oameni.

„Realitatea este că oricare dintre noi sau dintre membrii familiilor noastre poate avea o problemă legată de dependență. Dependența nu discriminează, nici cea de gambling. Îi afectează și pe cei cu mulți bani și pe cei cu puțini bani. Este un risc care, până la urmă, ne paște pe fiecare dintre noi” mai spune Oana Crăciun, director de comunicare Asociația „Aliat pentru Sănătate Mintală”, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.

Centre comunitare în mediul rural

Pentru a ține piept problemelor legate de dependență, România are nevoie de sprijin instituțional. Sunt necesare centre specializate care să ofere servicii oamenilor care au comportament adictiv.

„În zonele acestea mici, modelul nordic care vizează înființarea de centre comunitare. Este vorba despre centre dedicate mai multor tipuri de servicii” mai spune Oana Crăciun, director de comunicare Asociația „Aliat pentru Sănătate Mintală”, invitată în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”, prezentată de Eugenia Foarfecă.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea