Greșeli în amenajarea locuinței care ne pot afecta emoțiile

Amenajarea interioară nu ține doar de gusturi, ci și de echilibrul emoțional. Specialiștii în design interior ne recomandă ca atunci când decorăm casa să fim atenți la felul în care integrăm piesele de mobilier, astfel încât să rezoneze cu stările noastre interioase.

„Faptul că își procură lucruri pentru sufragerie, de exemplu, fotolii, canapele sau scaune, pentru că le-au văzut și că sunt la modă, fără să aibă în vedere fluxul de viață sau nevoia de confort. Să spunem că vezi o canapea frumoasă, o cumperi chiar dacă e inconfortabilă și te mai și împiedici de ea prin casă” explică  Gabi Ralea, coordonator Casalux.ro, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

Regula se aplică și atunci când montăm mobilierul pentru bucătărie.

„O altă greșeală vizează zona de bucătărie. Mă refer aici la felul în care sunt configurate corpurile de sus și de jos. Înălțimea corpurilor de jos variază în raport de înălțimea celor care le folosesc. La fel, corpurile suspendate se configurează în raport de persoanele care le folosesc. Dacă ai o persoană cu mobilitate redusă trebuie să umbli la înălțimea blatului de bucătărie pentru că nu va sta confortabil la această înălțime…Lipsa de corelare între partea ergnomică și design” mai spune Gabi Ralea, coordonator Casalux.ro, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

De asemenea, trebuie acordată o deosebită atenție și pentru baie. Multe persoane aleg să o decoreze cu materiale poroase, ce reprezintă sursă pentru formarea mucegaiului și a bacteriilor. Aceste materiale, așa cum este travertinul, trebuie acoperite cu lacuri speciale pentru a nu menține umezeala.

„În baie, alegerea unor materiale extrem de poroase și nu sunt sigure în timp. Baia este locul unde cresc multe bacterii și mucegaiuri care pot fi un pericol. Mai ales dacă nu ai cum să ventilezi foarte bine, să mergi pe un travertin de la un capăt la celălalt, fără să-l securizezi cu un lac special poate fi periculos pentru sănătate” a explicat Gabi Ralea, coordonator Casalux.ro, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea