Importanța analizelor medicale uzuale în prevenția accidentului vascular cerebral

Efectuarea periodică a analizelor medicale uzuale poate fi benefică pentru descoperirea la timp a unor afecțiuni grave, precum accidentul vascular cerebral. Modificările apărute în organism și din cauza cărora poate apărea această boală pot fi depistate la timp și tratate înainte ca starea de sănătate să se modifice.

„În principiu trebuie să avem grijă în primul rând de noi. Noi putem avea grijă de noi, de la alimentație la mișcare, la respectarea unor reguli, la verificarea anuală a parametrilor de funcțiune. Analizele de bază trebuie efectuate anual, așa cum se tot vorbește, pentru că primele semne de acolo apar. Și dacă medicul de familie îți recomandă să mergi la un neurolog sau la un nutriționist, atunci ascultă-l” a declarat la Medika TV, , prof. univ. dr. Gheorghe Iana, medic primar de Radiologie și Imagistică Medicală, director medical în cadrul Clicilor Medima.

Unul dintre principalii indicatori pe care analizele uzuale îl evidențiază este nivelul colesterolului din sânge. Acest parametru spune multe despre starea noastră de sănătate.

„Greutatea nu vine doar cu modificarea aspectului fizic, vine și cu modificarea concentrației sângelui, cu creșterea hematocritului, cu creșterea colesterolului a trigliceridelor. Vine la pachet și cu modificări interne. Astfel, apar factorii de risc mult mai de vreme. Iar copiii ne copiază. Dacă vrem să aibă copiii noștri un stil de viață sănătos trebuie să-i determinăm să facă mișcare și să facă mișcare alături de noi” a mai spus prof. univ. dr. Gheorghe Iana.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes