Impresionanta poveste a tinerei care a călătorit 40 de km pe o cămilă pentru a naște

O poveste impresionată despre curaj și dramatică, din punct de vedere al lipsei de servicii medicale, se scrie departe de granițele României, în Yemen. O tânără de 19 ani a fost nevoită să meargă 40 de kilometri pe o cămilă până la primul spital, pentru a naște. Măcinată de revolte interne fără sfârșit, această țară nu are o infrastructură bine pusă la punct pentru a le oferi oamenilor acces facil la unități medicale.

Tânăra de 19 ani se numește Mona, iar călătoria care în mod normal ar fi trebuit să dureze 4 ore, s-a transformat însă într-una de 7 ore. Ea a mers către spital pentru a naște, călare pe o cămilă. „Cu fiecare pas înaintat de cămilă, simțeam că-mi pierd puterile” a mărturist tânăra, pentru BBC.

În provincia Mahweet din nord-vestul Yemenului, acolo unde Mona locuiește, Spitalul Bani Saad este singura unitate medicală. De la casa Monăi, din satul Al-Maaqara, la acest spital se poate ajunge doar prin munți primejdioși cu cămile sau pe jos.

Din cauza pericolelor întâlnite pe drum, tânăra a ajuns la spital aproape fără suflare. Tot ce-și mai amintește sunt scâncetele bebelușului, pe care l-a adus pe lume. Ea, împreună cu soțul ei, au numit băiețelul Jarrah, după chirurgul care care a ajutat-o să-l aducă pe lume.

Drumurile către spital din această zonă a Yemenului sunt înguste. Unele sunt aproape că nu mai există, fiind distruse din cauza a opt ani de război între forțele pro-guvernamentale sprijinite de o coaliție condusă de Arabia Saudită și mișcarea rebelă Houthi, sprijinită de Iran.

O femeie moare la fiecare două ore în timpul nașterii din cauze care pot fi prevenite în Yemen, conform lui Hicham Nahro de la Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Yemen.

Povestea Monăi este doar unul dintre multele dificultăți cu care se confruntă mamele însărcinate în Yemen. Posesia unei mașini este dincolo de posibilitățile majorității oamenilor obișnuiți din această țară, unde 80% din populație depinde de ajutorele umanitare.

SURSA

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes