Încă un copil răpus de noul coronavirus! Peste 1200 de bolnavi sunt în stare gravă, la ATI

Noul coronavirus continuă să facă ravagii în țara noastră, care înregistrează azi cel mai mare număr de pacienți care au avut până acum nevoie de suport pe un pat de terapie intensivă. Sunt 196 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore, iar printre victime se numără și un copil, în timp ce numărul bolnavilor în stare gravă sau critică a ajuns la 1204.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de ieri până azi s-au înregistrat 7.753 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV2 . Acestora li se adaugă 1.253 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Rezultatele vin după ce la nivel național s-au făcut 30.740 de teste, din care 19.069 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.671 la cerere.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în București – 1.147, Cluj – 393, Iași – 344 și Brașov – 319.

În ceea ce privește decesele, numărul persoanelor care au decedat de la începutul pandemiei în țara noastră a ajuns la 10.373, din care 196 (129 bărbați și 67 femei) au murit în ultimele 24 de ore.

Informarea GCS arată că 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.667. Dintre acestea, 1.204 sunt internate la ATI. 

46.501 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.688 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.304 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 13 persoane.

Tags: , , , , , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes