Susținerea emoțională a celor dragi este un aspect foarte important și ajută la consolidarea relațiilor dintre oameni. Totuși aprecierea trebuie să aibă legătură cu autenticitatea persoanei și mai puțin cu aspectul său fizic.
„Eu nu cred în rețete și atunci este important să spunem ce simțim, cu puțină responsabilitate. Nu este nevoie tot timpul să vărsăm fricile și frustrările pe care le avem. Este important să le conștientizăm și să știm că sunt acolo…Putem să-i spunem unei persoane că arată bine, nu este despre asta. Eu cred în încurajări. Cred că ar trebui să ne înconjurăm de persoane care să ne susțină și să susțină modul în care trăim” susține Anca Vlad, psiholog, invitată în cadrul emisiunii „Minți Sclipitoare”, prezentată de terapeuta Bianca Poptean.
Cel mai important aspect este să încurajăm și să susținem autenticitatea persoanelor dragi de lângă noi.
Aprecierea aspectului fizic este relevantă, dar nu foarte importantă în legătură cu oamenii din jurul nostru.
„Pe de altă parte, autenticitatea persoanei, încurajând-o să simtă ceea ce simte, fără o influențăm, fără să mai dăm cu părerea despre starea de sănătatea a unei persoane. Aprecierile să fie legate de comportamentul persoanei, de ceea ce simțim, de autenticitate. Și de cum arată, dar nelându-ne de niște tipare. Mai ales că așa ajungem la un număr de kilograme din care nu mai ieșim și ratăm viața, urmărind acel număr de kilograme” mai spune Anca Vlad, psiholog, invitată în cadrul emisiunii „Minți Sclipitoare”, prezentată de terapeuta Bianca Poptean.












