Manipulare pe social media: Bărbații cer testosteron, fără să aibă nevoie, riscând să se îmbolnăvească

Mai multe clipuri promovate pe rețelele sociale în care sunt prezentate informații despre asocierea carenței de testosteron a bărbaților cu anumite simptome, precum probleme de concentrare sau scăderea libidoului, îi fac pe bărbați să își dorească administrarea suplimentară a acestui hormon. În Marea Britanie, de exemplu, tot mai mulți bărbați pun presiune pe sistemul medical în speranța că pot obține mai ușor tratamentul miraculos.

Prezentat sub forma unui supliment-minune, testosteronul a devenit cel mai solicitat medicament de către bărbații din Marea Britanie, scrie The Guardian.

Totul după ce pe rețelele sociale au apărut numeroase clipuri în care medicamentele care conțin acest hormon sunt prezentate drept o alternativă a unui stil de viață sănătos. În Anglia, terapia de substituție cu testosteron se eliberează doar pe baza de rețetă medicală și în urma unor analize de sânge care să confirme nevoia unui astfel de tratament.

Clipurile care apar pe rețelele sociale sunt atât de înșelătoare, încât ajung să promoveze în mod eronat clinici private care efectuează analize de sânge care, tot eronat, prezintă rezultate care indică deficitul de testosteron. Ulterior, pe baza acestor rezultate înșelătoare, bărbații pot merge să ceară eliberarea de medicamente pentru administrarea hormonului.

Administrarea nejustificată a testosteronului creează probleme serioase de sănătate. Medicii avertizează că administrarea nejustificată de testosteron poate suprima producția naturală de hormoni a organismului, poate provoca infertilitate și crește riscul de cheaguri de sânge, afecțiuni cardiace și tulburări de dispoziție.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea