Marea Britanie începe vaccinarea anti-COVID. Regina Elisabeta a II-a, printre primii britanici care vor fi imunizați

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și prințul consort Philip se vor număra printre primii britanici care vor fi imunizați împotriva noului coronavirus. Dincolo de faptul că e vorba de oamenii cei mai importanți ai Regatului, decizia vine și ca urmare a faptului că amândoi fac parte din categoria de risc și și-au exprimat dorința de a fi imunizați.

Potrivit cotidianului britanic The Times, este vorba despre o decizie personală a celor doi și o “chestiune privată”, dar surse ale publicației amintite nu exclud ca după vaccinare acest lucru să fie făcut public. Cuplul regal este extrem de popular, iar imunizarea reginei și a ducelui de Edinburgh ar putea fi un semnal favorabil și o lovitură pentru mișcarea anti-vaccin.

Regina Marii Britanii are 94 de ani, iar prințul Philip 99 de ani, cei doi stând izolați în Castelul Windsor în cea mai mare parte a anului, de când a izbucnit pandemia. Aceștia nu vor primi vaccinul preferențial, ci conform planului guvernamental de vaccinare, care va fi implementat începând de mâine.

Potrivit acestuia, primele doze din vaccinul Pfizer & BioNTech, primul ser autorizat în Marea Britanie, vor fi administrate vârstnicilor din centrele de îngrijire și îngrijitorilor lor, iar apoi persoanelor care au peste 80 de ani și personalului medical.


Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes