Medicii din România, afectați de burnout. Ce spune Daniel Coriu, președintele CMR?

Burnout-ul este o problemă care afectează din ce în ce mai mulți medici. Potrivit președintelui Colegiului Medicilor din Rom

ânia, aproape 40% dintre medici se simt epuizați din cauza locului de muncă. Mai mult, mai bine de 80% dintre doctori trăiesc

cu teama de malpraxis.

Rezultatele despre burnout-ul medicilor reies în urma unui studiu pe care Colegiul Medicilor din România l-a realizat anul trecut. Astfel, în urma cercetării s-a stabilit că între 36-36% dintre medici sunt afectați din cauza epuizării de la locul de muncă.

„”Anul trecut am făcut acest studiu sociologic, făcut de nişte profesionişti de la Fcaultatea  de Sociologie a Universităţii Bucureşti, la care au răspuns 8.121 de medici, deci o populaţie foarte bună. Ne-au interesat 3 direcţii, Prima, burnoutul. Rata de burnout este de 34- 36 la sută. Trebuie să vedem că burnoutul nu este o simplă oboseală, poate fi o boală cu depresie, tendinţe de suicid şi avem colegi care chiar au făcut-o. Apoi este impactul direct pe calitatea actului medical. Un medic în burnout nu mai are aceeaşi capacitate de a relaţiona cu pacientul”, a declarat Daniel Coriu, președintele CMR, la Medika TV.

Cercetarea a vizat și aspecte legate de intenția medicilor de a părăsi

România sau informații cu privire la malpraxis.

„Datele au arătat că 58% dintre medicii sub 35 de ani vor să lucreze în străinătate. În acelați timp, aproape 80% dintre medici trăiesc cu teama de malpraxis și vor practica o muncă defensivă” a mai spus președintele CMR, Daniel Coriu, la Medika TV.

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea