Un nou studiu realizat de Universitatea din Oxford aduce dovezi convingătoare despre legătura dintre mersul pe jos și prevenirea cancerului. Potrivit cercetării, activitatea fizică zilnică, precum mersul pe jos, poate reduce semnificativ riscul de apariție a până la 13 tipuri de cancer.
Descoperirile vin să susțină importanța mișcării regulate ca metodă eficientă și accesibilă de protecție împotriva bolilor cronice.
Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a reduce riscul de cancer
Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 85.000 de persoane din Marea Britanie, monitorizate timp de 5,8 ani. Participanții au purtat dispozitive de tip accelerometru, care au măsurat cu acuratețe numărul de pași, nivelul activității fizice și comportamentul sedentar. Rezultatele arată că de la 5.000 de pași pe zi încep să apară efecte benefice asupra sănătății, iar la 7.000 de pași riscul de cancer scade cu 11%. La 9.000 de pași pe zi, riscul scade cu până la 16%, după care beneficiile se stabilizează.
Ce tipuri de cancer pot fi prevenite prin mersul pe jos
Analiza a evidențiat o scădere a riscului pentru 13 tipuri de cancer, printre care se numără cancerul gastric, hepatic, pulmonar, vezical, endometrial, de cap și gât, de sân, de colon și rectal. Activitatea fizică, chiar și de intensitate redusă, a avut un impact pozitiv mai ales în rândul celor care în mod normal duceau un stil de viață sedentar.