Ministrul Apărării, în vizită la Institutul ‘Cantacuzino’

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a vizitat marți, împreună cu șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, Institutul Național de Cercetare “Cantacuzino”.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MApN, este prima vizită a ministrului Mihai Fifor la “Cantacuzino”, după ce, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat preluarea Institutului de către Ministerul Apărării Naționale.

“Echipa MApN a discutat în detaliu cu echipa managerială a instituției despre pașii ce urmează a fi întreprinși ca procedurile de preluare să fie derulate cât mai curând”, se precizează în comunicatul citat.

În cadrul întâlnirii, ministrul Apărării a adus în discuție planul de acțiune pe termen scurt și mediu, pentru ca toate demersurile să fie îndeplinite în termenele deja asumate, arată sursa citată.

De asemenea, au fost abordate posibilitățile de revitalizare și modernizare a activității institutului și de creare a unei platforme unitare de cercetare și producție naționale, astfel încât institutul să redevină un producător important de vaccinuri și alte produse biologice de uz uman, cu rol strategic în asigurarea produselor medicale din acest domeniu cu preponderență prin capabilități naționale, informează comunicatul MApN.

Protocolul de predare-primire va fi încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței aprobate de Executiv și va fi avizat de Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale, precizează MApN.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea