Ministrul Sănătății despre obligativitatea purtării măștii de protecție sanitară: „Este bine ca populația să participe la limitarea răspândirii virusului”

România se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri de COVID-19. În acest context, tot mai mulți oameni se întreabă dacă autoritățile vor impune obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile închise și în zonele aglomerate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că instituția pe care o conduce nu dispune de un cadru legal pentru a lua o astfel de decizie.

Alexandru Rafila, ministrul SĂnătății, a precizat în cadrul unei conferințe de presă faptul că purtarea măștii de protecție sanitară în spațiile aglomerate și cele închise ar trebui să depindă de fiecare dintre noi. „Noi nu avem pârghii la dispoziție prin care să impunem ceva. Este bine să existe o înțelegere și o participare a populației în ceea ce privește limitarea răspândirii virusului. Ea se poate face prin utilizarea măștii în zonele aglomerate. Am văzut destui oameni care o folosesc, în prezent. Este un exemplu că oamenii îi înțeleg utilitate” a precizat Alexandru Rafila.

În ceea ce privește procesul de vaccinare anti-COVID-19, ministrul Sănătății a precizat că, de la toamnă, în spitale vor exista centre de vaccinare în care oamenii se vor putea imuniza cu noile variante ale vaccinurilor anti-COVID-19. „Facem demersuri ca de la toamnă, în unitățile sanitare, să existe centre de vaccinare, pentru că din toamnă vor exista doze din vaccinul adaptat pentru noile variante ale virusului” a mai precizat ministrul Sănătății.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes