Ministrul Sănătății, întâlnire cu medicii români stabiliți în Franța

Ministrul Sănătății, Victor Costache, se află, timp de trei zile într-o vizită oficială în Franța unde va avea întâlniri cu omologul său francez, dar și cu medici români stabiliți în Hexgon.

România și Franța urmează să încheie un memorandum în domeniul sănătății, iar detaliile acestuia vor fi discutate, cu prilejul acestei vizite. Documentul prevede stabilirea de parteneriate, schimb de experiență și bune practici în domenii deficitare ale asistenței medicale ca de exemplu: marii arși, transplant, chirurgie cardiacă pediatrică, politica medicamentului, evaluarea tehnologiilor medicale, acreditarea unităților sanitare. Și subiectul extinderii coronavirusului este pe agenda celor doi oficiali, cu referire a asigurarea măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăviri.

Vizita de lucru a ministrului român al Sănătății în Franța prevede și o întâlnire cu medicii români care activează în centre medicale franceze.  Tot în Franța, ministrul Victor Costache este invitat să țină o prelegere în cadrul Conferinței privind „Chirurgia cardiacă și chirurgia vasculară în epoca tehnicilor minim invazive”, la Academia Națională de Chirurgie din Franţa.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes