Scolioza reprezintă o deformare a coloanei vertebrale și este diagnosticată foarte des la copii. De altfel, la vârste fragede, recuperarea este mult mai rapidă și completă. Există însă multe mituri legate de ceea ce provoacă aceste deformări ale coloanei, denumite de specialiști scolioză.
În primul rând, problemele de postură au fost îndreptate către părinți. Unul dintre mituri vorbește despre faptul că părinții sunt indiferenți cu privire la postura copiilor și nu știu cum să descopere că un copil are scolioză.
„Nu părinții sunt de vină pentru apariția scoliozei. Nu aș arunca totul în cârca părinților pentru că, până la urmă, ei nu sunt medici, nu sunt niște persoane de specialitate, nu au cunoștințe medicale. Copilul, dacă va avea o scolioză idiopatica, el tot va avea probleme cu postura, indiferent dacă părinții sunt preocupați să îi îndrepte spatele” susține Ștefan Babasanda, kinetoterapeut, invitat în cadrul emisiunii „De vorbă cu medicul”, prezentată de Consuela Bălașa.
Ceea ce contează însă este prevenția medicală. Sfatul specialiștilor către părinți este să se adreseze specialiștilor în ortopedie și, ulterior, în kinetoterapie pediatrică atunci când suspectează faptul că cel mic poate avea scolioză sau alte probleme de postură.
„Nu putem preveni evoluția și apariția scoliozei, dar putem preveni atitudinile scoliotice și problemele de postură. Tot timpul când avem o suspiciune, este bine să cerem sfatul medicului ortoped” mai spune Ștefan Babasanda, kinetoterapeut, invitat în cadrul emisiunii „De vorbă cu medicul”, prezentată de Consuela Bălașa.












