Noi echipamente de protecție pentru medicii bistrițeni. Au fost cumpărate din donații

10 lămpi bactericide au ajuns  pe secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență  din Bistrița. Cu ajutorul acestora, orice microorganism bacterian, viral sau fungic existent va fi distrus de ultraviolete, iar secția va fi complet protejată. Astfel, personalul medical va beneficia de dezinfecția permanentă a aerului și suprafețelor. Achiziția a fost posibilă cu ajutorul unor donații din partea unor firme private.

 

,,Suntem #AlăturiDeVoi, pacienți și personal medical și continuăm seria măsurilor de protejare a voastră.  Astfel, Secția de Boli Infecțioase a #SJUB va beneficia de dezinfecția permanentă a aerului și suprafețelor, cu ajutorul a 10 lămpi bactericide. În numele tuturor locuitorilor județului, 𝙑𝘼̆ 𝙈𝙐𝙇𝙏̦𝙐𝙈𝙄𝙈! Sunteți un exemplu, mai ales că, și cu ajutorul acesta, o să reușim să achiziționăm aparatura necesară de analiză a probelor, pentru reducerea timpilor de diagnosticare cu #COVID19, fără să mai depindem de alte instituții. Și-n aceste zile, cu toții sunt acolo, la datorie, își arată profesionalismul și compasiunea față de oameni. Am mare încredere în voi! Să continuăm să fim cu toții uniţi în această provocare, preventivi și să ne informăm din surse corecte. 𝙈𝙪𝙡𝙩𝙖̆ 𝙨𝙖̆𝙣𝙖̆𝙩𝙖𝙩𝙚, 𝙙𝙧𝙖𝙜𝙞𝙞 𝙢𝙚𝙞! Fapte, nu frică. Mâini curate. Responsabilitate!”, a scris președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, pe facebook.

 

 

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea