O aspirină pe zi poate cauza anemie la vârsta adultă, spun studiile

Aspirina este unul dintre cele mai frecvent utilizate medicamente în Statele Unite. Studiile arată că peste 40% dintre adulții cu vârsta de 60 de ani sau mai mult iau o aspirină în fiecare zi pentru a preveni formarea unor cheaguri de sânge periculoase care ar putea duce la un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral (AVC).

Dar, în ultimii ani, experții au renunțat la utilizarea generalizată a terapiei cu aspirină pentru toți adulții în vârstă, după ce studiile au arătat că aceasta implică un risc crescut de sângerare majoră care, cel mai probabil, depășește orice beneficiu în prevenirea unui prim infarct sau a unui AVC. Totuși, aspirina este încă recomandată în unele cazuri pentru persoanele care au avut un infarct miocardic sau un AVC, pentru a preveni un altul.

Întrucât aspirina poate contribui la pericolul unor hemoragii mari, cum ar fi anevrismele, cercetătorii au vrut să afle dacă aceasta ar putea fi, de asemenea, un factor în cazul unor pierderi de sânge mai subtile: cele care pot duce la anemie sau la reducerea oxigenului din sânge.

Anemia este o altă mare problemă la vârstnici, deși poate subapreciată în comparație cu infarctul miocardic și AVC. Studiile arată că 30% dintre adulții cu vârsta de 75 de ani și peste din întreaga lume sunt anemici, iar anemia este în general legată de o stare de sănătate mai proastă – inclusiv oboseală, probleme de memorie și de gândire, depresie și un risc crescut de deces.

Un studiu publicat luni, în Annals of Internal Medicine, a urmărit mai mult de 18.000 de adulți care peste 65 de ani, din Statele Unite și Australia. Jumătate au luat 100 de miligrame de aspirină pe zi – o doză mică – în timp ce cealaltă jumătate a luat un placebo. Cercetătorii i-au urmărit timp de aproximativ cinci ani. Participanții la studiu au făcut vizite anuale la medic și teste de sânge pentru hemoglobină și feritină, o proteină din celulele sanguine care stochează fierul.

S-a observat că există o diferență mică între cele două grupuri, dar sesizabilă. Adulții care au luat aspirină au avut cu 20% mai multe șanse de a fi anemici decât cei care nu au luat-o. Pe baza rezultatelor, cercetătorii au estimat că 24% dintre vârstnicii din grupul ca a luat zilnic aspirină au dezvoltat anemie în decurs de cinci ani, comparativ cu 20% dintre cei din grupul placebo.

Cei care au urmat un regim cu aspirină au avut niveluri ușor mai scăzute de hemoglobulină și feritină, care ajută celulele sanguine să transporte oxigenul.

Diferența sesizată a persistat chiar și atunci când cercetătorii au ajustat datele pentru a ține cont de cancer și de evenimentele de sângerare majoră din timpul studiului, precum și de alte diferențe între participanți, cum ar fi vârsta, sexul, diabetul, bolile renale și utilizarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, (AINS).

Studiul nu a analizat modul în care aspirina ar putea contribui la anemie, dar autorii au o idee despre cum s-ar putea întâmpla acest lucru. Aspirina îngreunează coagularea sângelui, deoarece împiedică plachetele sanguine (trombocitele) să se lipească între ele. De asemenea, blochează și o enzimă numită Cox-1, care este importantă pentru menținerea mucoasei stomacului și a intestinelor.

Cu această barieră protectoare deteriorată, este mai ușor ca, în timp, cantități mici de sânge să se scurgă din intestin, provocând în cele din urmă anemie.

Cercetătorii au concluzionat că, întrucât au observat acest efect în mai multe grupuri diferite, indiferent de starea lor de sănătate de bază, este probabil să fie o preocupare mai mare pentru persoanele care au alte riscuri de anemie, cum ar fi boli inflamatorii precum artrită sau insuficiența renală cronică.

Ei recomandă ca medicii să ia în considerare o monitorizare mai atentă a nivelului hemoglobinei la pacienții care utilizează aspirina dacă aceștia prezintă mai mulți factori de risc.

Sursa

 

 

 

 

 

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes