O femeie din Germania cere despăgubiri companiei BioNTEch din cauza efectelor adverse ale vaccinului anti-COVID-19

Compania farmaceutică BioNTech este dată în judecată din cauza efectelor adverse ale vaccinului COVID-19 pe care l-a produs

O femeie din Germania susține că starea sa de sănătate s-a depreciat după administrarea vaccinului anti-COVID-19 produs de BioNTech, în colaborare cu Pfizer. Acesta a dat în judecată compania farmaceutică și cere daune de peste 150.000 de euro.

Pacienta, care a dorită să-și păstreze anonimatul, spune în cererea de chemare în judecată faptul că, după administrarea vaccinului, a resimțit dureri în întregul corp, slăbiciunea extremităților, oboseală, dar și tulburări ale somnului.

Procesul se va desfășura în Hamburg, iar apărătorii companiei BioNTech susțin faptul că vor expune în fața instanței argumentul potrivit căruia beneficiile vaccinului descoperit de firma farmaceutică sunt mult mai mari decât riscurile.

Potrivit legislației în vigoare din Germania, companiile farmaceutice pot plăti despăgubiri în cazul în care se demonstrează faptul că între riscurile și beneficiile produselor farmaceutice pe care le-au realizat există o discrepanță majoră sau dacă informațiile specificate în prospect sunt eronate.

Oficialii BioNTech susțin faptul că acest proces nu are temei legal, având în vedere că beneficiile vaccinului produs au fost mai mari decât riscurile. „Beneficiile pentru sănătatea publică ale vaccinului Comirnaty sunt evident mai mari decât riscurile. De asemenea, siguranța produsului este una ridicată” susțin reprezentanții companiei farmaceutice.

Datele statistice arată faptul că peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume s-au vaccinat cu serul produs de firma germană, iar Agenția Europeană pentru Medicamente a precizat că produsul este unul sigur, fiind preferat de comunitățile din Vest.

Totodată, reprezentanții EMA au precizat public faptul că toate vaccinurile anti-COVID-19, inclusiv cel al companiei BioNTEch, au ajutat la salvarea a peste 20 de milioane de vieți în întreaga lume.

Compania BioNTech, alături de Pfizer, a pus pe piață primul vaccin anti-COVID-19, în plină pandemie. Este vorba despre un produs farmaceutic ce are la bază tehnologia ARNmesager. După aprobările oficiale, serul a fost denumit „Comirnaty”.

SURSA

 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes