Obiceiurile nesănătoase ale românilor: Dependența de telefoane, automedicația și sedentarismul VIDEO

Un studiu amplu realizat de CREDU – Centrul de Cercetare, Educație și Comunicare pentru Sănătate Publică a relevat cele mai nesănătoase obiceiuri pe care le au românii. Printre ele se numără, utilizarea excesivă a telefoanelor mobile, automedicația și lipsa mișcării. Toate aceste comportamente au ca efect apariția problemelor de metabolism.

„Un alt element esențial a fost faptul că mai mult de jumătate dintre participanți au evidențiat patru comportamente nesănătoase, considerate de risc. Și atunci ne dăm seama din ce în ce mai mulți pacienți care au dezechilibre metabolice de tineri. Este vorba despre dependența digitală, mâncatul compulsiv, sedentarismul, automedicația…Cei mai mulți au declarat că au și probleme cu somnul” spune dr. Gianina Vinereanu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.

În mod surprinzător, oamenii cunosc faptul că au probleme din cauza acestor obiceiuri, dar nu fac nimic pentru a le putea limita efectele astfel încât să scape de ele.

„Cercetarea condusă de Asociația CREDU. Au participat 1200 de oameni și aduce în prim plan diferența dintre ceea ce știu oamenii și ceea ce reușesc să facă pentru sănătatea lor. Datele arată că majoritatea românilor știu că au obiceiuri nesănătoase, dar continuă să le menține. De asemenea, prevenția este considerată importantă, dar puțini merg la medic. Problema nu este lipsa informației, ci transformarea informației în comportament” mai spune dr. Gianina Vinereanu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.

 

Categorii: Știri, Video
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea