Operația de protezare a șoldului, șansa unei vieți normale și fără dureri

Atunci când durerile de șold se agravează și intervine uzura articulațiilor, singura soluție o reprezintă protezarea. Șansa de reușită a acestor intervenții este de până la 96%, iar pacienții își pot relua viața normală.

Protezarea șoldului reprezintă terapia cu cel mai mare succes din istoria medicinei, un număr ridicat de pacienți care au beneficiat de astfel de implanturi declarându-se mulțumiți de rezultatul intervențiilor chirurgicale.

„De când avem în arsenalul terapeutic protezarea șoldului, un capitol mare de intervenții chirurgicale au căzut în uitare. Tehnicile vechi nu se mai folosesc la ora aceasta. Și atunci există acest tratament standard care este marea reușită a medicinei. Este terapia cu cel mai mare succes din istoria medicinei. În sensul că odată realizată această terapie chirurgicală, 96% din pacienți sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți„ a declarat la Medika TV, dr. George Ovidiu Muntean, medic primar ortopedie și traumatologie, Doctor în Științe Medicale, coordonatorul Departamentului Chirurgie, al Spitalului Regina Maria Brașov.

Iar după intervenție, pacienții se întorc la activitățile obișnuite în scurt timp.

„Oferă șansa unei vieți normale. Sunt mulți oameni pe care îi vedem pe stradă mergând, fără să ne dăm seama că mulți dintre ei poartă un implant endoprotetic” a adăugat dr. George Ovidiu Muntean.

Dar ce înseamnă de fapt această intervenție? Specialistul Spitalului Regina Maria Brașov a explicat la Medika TV faptul că proteza de șold înlocuiește practic articulația naturală și-i preia funcțiile în integralitate.

„Protezarea înseamnă să renunți la articulația ta și să pui o articulație mecanică. Această articulație mecanică mimează șoldul propriu, face cam același lucru pe care îl face șoldul” a mai spus dr. George Ovidiu Muntean.

În funcție de rezultatele examenelor clinice, specialiștii Spitalului Regina Maria Brașov sunt pregătiți să ofere informații tuturor pacienților cu privire la necesitatea utilizării terapiei cu implanturi de șold.

 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes