Intervenția de transplant de organe este destul de complexă și presupune parcurgerea mai multor pași. Cel mai important dintre ele are legătură cu decizia privind alocarea organelor. Acest demers nu se realizează aleatoriu, ci în baza unor analize ale fiecărui caz care necesită un transplant de organe.
„Alocarea se face pe baza unor criterii medicale. Sunt niște scoruri trecute în literatură și care se folosesc cu mare succes, pentru că ele reflectă gravitatea pacienților aflați pe lista de așteptare” susține dr. Guenadiy Vatachki, președintele Agenției Naționale de Transplant, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.
Tocmai de aceea, pacienții care au nevoie de transplant de organe sunt permanent monitorizați și verificați pentru ca medicii să știe permanent care e starea lor de sănătate.
„Ei sunt monitorizați perioadă, pentru că atunci când se ajunge la o insuficiență de organ, chiar dacă e cronică, ea se poate acutiza. Atunci pacienții trebuie monitorizați periodic, astfel încât să vedem care e starea lor. E doar unul dintre aspecte…” mai spune dr. Guenadiy Vatachki, președintele Agenției Naționale de Transplant, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.
Cel mai important criteriu de alocare a organelor unui pacient care are nevoie de un transplant rămâne însă compatibilitatea imunologică. Medicii trebuie să verifice că organismul pacientului care va primir organul respectiv nu-l va respinge. În caz contrar, se va căuta un alt pacient al cărui corp va accepta noul organ.
„Cel mai important este, sigur, compatibilitatea imunologică. Așa cum se întâmplă în cazul rinichilor, acel cross match…Trebuie să vedem că organismul care primește oranul nu-l va ataca sau îl va ataca într-o măsură în care se poate depăși cu imunosupresie. Și atunci creștem foarte mult rata de succes a transplanturilor” mai spune dr. Guenadiy Vatachki, președintele Agenției Naționale de Transplant, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.












