Operație extrem de rară efectuată de specialiștii israelieni: au separat două gemene siameze unite în spatele craniului

Medicii din Israel au efectuat cu succes o intervenție extrem de dificilă și periculoasă. Ei au reușit să separe două gemene siameze în vârstă de un an, care erau unite în zona craniană, în spatele capului. 

Intervenția a durat 12 ore și a fost realizată săptămâna trecută la Centrul Medical Soroka în orașul Beersheba. Pregătirea operației a durat însă luni de zile și a inclus folosirea de grefe de scalp pentru cei doi copii, scrie Digi24. Astfel, pungi de silicon gonflabile au fost introduse sub piele și au fost umflate periodic pentru a întinde pielea. Tegumentul nou format în urma acestei proceduri a fost apoi folosit pentru a le acoperi capetele după separare. În cadrul pregătirii au fost realizate inclusiv modele 3D ale copiilor pentru a simula dificila procedură.

Operația a fost un succes, gemenele se recuperează bine și se află în afara oricărui pericol. Specialiștii se așteaptă ca ele să ducă o viață complet normală de acum înainte.

Este pentru prima oară când o operație de acest tip este efectuată în Israel. La nivel mondial, acest tip de operație s-a mai realizat doar de 20 de ori.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

VIDEO Tipuri de tratament în cancerul de col uterin

În funcție de stadializarea cancerului de col uterin, există mai multe tipuri de tratament. Medicii recomandă screeningul periodic astfel încât, dacă sunt probleme, ele să fie descoperite într-un stadiu incipient.…