Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul recuperării medicale, Georgiana Tudor este unul dintre cei mai cunoscuți kinetoterapeuți și osteopați din România. Lucrează atât cu adulți, cât și copii, alinând suferința tuturor oamenilor care trec pragul cabinetului său.
Duminică, 25 octombrie 2026, Georgiana Tudoran a fost invitată în cadrul emisiunii „Povești sănătoase cu Ioana Maria Moldovan”. În cadrul interviului, ea a vorbit despre activitatea sa profesională, dar și despre copilărie.
„În copilărie, eram un copil obișnuit, liniștit. Am fost un copil care a muncit pentru a-și atinge obiectivele. Începând cu partea de liceu, de facultate și, de ce nu, partea de activitate sportivă”, a declarat GEORGIANA TUDORAN, kinetoterapeut și osteopat, invitată în cadrul emisiunii „Povești sănătoase cu Ioana Maria Moldovan.
Totodată, Georgiana Tudoran a amintit-o și pe sora sa geamănă, Flavia. Ea a explicat ce înseamnă să ai un frate geamăn și cât de specială este legătura cu sora sa.
„Am o soră geamănă pe care o cheamă Flavia. Este minunat, nu degeaba Dumnezeu ne-a trimis pe amândouă pe pământ. Este minunat. Sunt experiențe minunate când ai un frate sau o soră care seamănă cu tine. Pare să fie jumătate. Startul nostru în viață a fost: amândouă”, a mai spus GEORGIANA TUDORAN, kinetoterapeut și osteopat, invitată în cadrul emisiunii „Povești sănătoase cu Ioana Maria Moldovan.












