20 de angajați ai Spitalului de Psihiatrie din Săpunari sunt vizați de acuzații privind abuzul în serviciu, lipsirea de libertate și purtare abuzivă.
„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, în această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, efectuează 24 de percheziţii în judeţ, la persoane cercetate de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi purtare abuzivă. Din cercetările efectuate au rezultat indicii potrivit cărora persoanele vizate ar fi încălcat, în mod intenţionat, drepturile şi libertăţile unor persoane, prin privarea acestora de libertate, fără a exista un temei legal”, potrivit IPJ Călărași.,












