Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat faptul că a fost lansat în dezbatere publică ordinul privind finanțarea pentru tratamentele stomatologice, în sistemul public: AP-STOMA.
„V-am consultat şi majoritatea dintre voi aţi spus un lucru foarte clar: stomatologia trebuie să fie dezvoltată şi în spitalele publice. Aveţi dreptate! În România există spitale care şi-au exprimat dorinţa de a dezvolta intervenţii stomatologice în regim ambulatoriu sau de spitalizare de zi, inclusiv cu anestezie generală, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Avem chiar şi un spital nou, construit în Sectorul 4, dedicat acestui tip de intervenţii” susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Ministrul precizează că AP-STOMA este elaborat, derulat şi finanţat de Ministerul Sănătăţii şi se implementează prin unităţi sanitare publice care au sau vor avea în structură secţii sau compartimente de stomatologie.
”Programul permite realizarea tratamentelor stomatologice definitive, inclusiv a celor complexe. Prin AP-STOMA se pot finanţa: medicaţia, materialele şi instrumentarul necesar tratamentelor stomatologice, inclusiv pentru intervenţii sub anestezie generală, analizele şi investigaţiile imagistice necesare evaluării şi monitorizării pacienţilor, echipamente medicale esenţiale: unituri dentare, radiologie şi imagistică, sterilizare, bloc operator, ATI, laborator etc, consumabile, materiale de protecţie şi investigaţii auxiliare, service-ul şi mentenanţa aparaturii medicale, în condiţii clare de siguranţă şi autorizare”, explică el.













